Canada
Ghețarul Grinnell ocupă o poziție îndepărtată și spectaculoasă în Arctica canadiană — o limbă de gheață străveche ce coboară din înălțimile Peninsulei Meta Incognita de pe Insula Baffin într-un sistem de fiorduri săpat de aceleași forțe glaciare care l-au modelat. Denumit după pasionatul american al Arcticii din secolul al XIX-lea, Henry Grinnell, care a finanțat multiple expediții în căutarea expediției pierdute Franklin, acest ghețar reprezintă un tip de destinație ce există doar în itinerariile adevăratelor croaziere de expediție — un loc fără port, fără așezare și fără prezență umană, cu excepția ocazionalei echipe de vânători inuit și a rarei nave de expediție care se aventurează în aceste ape înzăpezite.
Ghețarul în sine este o lecție despre dinamica înghețată care a modelat peisajul Arcticii Canadiene de milioane de ani. Fața sa — terminusul unde gheața întâlnește oceanul — desprinde mici aisberguri în apele întunecate ale fiordului cu o regularitate imprevizibilă, fiecare eveniment de desprindere trimițând unde concentrice peste suprafața fiordului și producând un sunet ce variază de la o crăpătură ascuțită la un tunet răscolitor care răsună de pe stâncile înconjurătoare. Gheața afișează întreaga gamă cromatică a albastrului glaciar — de la ceruleanul palid al zăpezii recent comprimate până la cobaltul profund, aproape electric, al gheții care a fost sub presiune timp de secole, bulele de aer fiind stoarse și structura cristalină modificată pentru a absorbi toată lumina, cu excepția celor mai scurte lungimi de undă.
Peisajul din jur este tundră arctică și stâncă expusă în forma sa cea mai monumentală. Peninsula Meta Incognita — un nume care răsună cu romantismul explorărilor Renașterii, dăruit de Martin Frobisher în timpul căutării sale din 1576 a unei treceri nord-vestice către Taiwan — este o regiune vastă, slab populată, cu tundră ondulată, platouri presărate cu lacuri și o coastă sculptată în fiorduri de o frumusețe izbitoare. Vara, tundra explodează într-un spectacol scurt, dar intens, de flori sălbatice arctice: saxifrage mov, maci arctici, bumbac de iarbă și fireweed care arde în magenta pe fundalul peisajului gri-verzui. Fauna sălbatică include caribou, iepuri arctici și bufnițele zăpezilor care vânează lemingii, ale căror cicluri populaționale determină mare parte din ritmul ecologic al tundrei.
Mediul marin din jurul ghețarului este la fel de captivant. Apele reci, bogate în nutrienți, unde apa topită a ghețarului se întâlnește cu marea, creează condiții ce susțin înfloriri bogate de plancton, atrăgând balene beluga, narvali și foci în sistemul fiordurilor. Păsările murre cu cioc gros și guillemotii negri cuibăresc pe fețele stâncilor, iar șoimii peregrini — unele dintre cele mai rapide animale din lume, capabile să se scufunde cu viteze ce depășesc 300 de kilometri pe oră — vânează de pe stâncile de deasupra fiordului. Interacțiunea dintre gheață, piatră, apă și viața sălbatică creează un peisaj dinamic, ce se schimbă cu fiecare flux și reflux, cu fiecare desprindere de gheață și cu fiecare schimbare a vremii arctice.
Ghețarul Grinnell este accesibil doar prin intermediul unei nave de croazieră de expediție echipată cu ambarcațiuni Zodiac pentru debarcare, iar vizitele depind în totalitate de condițiile gheții și de vreme. Fereastra navigabilă este de obicei între august și începutul lunii septembrie, perioada scurtă în care gheața marină s-a retras suficient pentru a permite trecerea în sistemul de fiorduri. Fiecare vizită este unică — comportamentul ghețarului, fauna întâlnită și condițiile meteorologice creează o experiență diferită de fiecare dată, ceea ce reprezintă esența croazierelor de expediție în Arctica Înaltă. Pentru pasagerii care ajung la Ghețarul Grinnell, recompensa este o întâlnire cu unul dintre cele mai grandioase peisaje sălbatice ale Pământului — un loc unde puterea și frumusețea lumii naturale operează la o scară care face prezența umană să pară simultan prețioasă și neînsemnată.