Polinezia Franceză
Hiva Oa este insula unde Paul Gauguin a ales să-și găsească sfârșitul — și unde, la șapte decenii distanță, Jacques Brel, cântărețul și compozitorul belgian, i-a urmat chemării, atras de aceeași frumusețe aprigă și melancolică care l-a adus pe pictor la capătul lumii. Ambii bărbați sunt înmormântați în Cimitirul Calvaire, deasupra satului Atuona, mormintele lor fiind mereu împodobite cu flori proaspete de către insularii care i-au adoptat pe acești exilați europeni ca pe niște mărquezi onorifici. Dar a reduce Hiva Oa la faima celor plecați ar însemna să pierzi pulsul viu al unei insule a cărei moștenire polineziană se întinde pe mai bine de o mie de ani, iar peisajul său — un spectacol vulcanic de creste ascuțite, văi adânci și o coastă de nisip negru și turnuri de bazalt — se numără printre cele mai spectaculoase din Pacific.
Insulele Marquesas, dintre care Hiva Oa este a doua ca mărime, sunt cele mai îndepărtate insule locuite din lume — la 1.400 de kilometri nord-est de Tahiti și la peste 4.800 de kilometri de cel mai apropiat continent. Această izolare extremă a dat naștere unei culturi distincte față de restul Polineziei: limba marquesană, tradiția lor de tatuare (cuvântul „tattoo” provine din marquesanul „tatu”) și arhitectura lor monumentală din piatră îi diferențiază de verișorii lor tahitieni și hawaieni. Situl arheologic Puamau, situat pe coasta de nord-est a insulei Hiva Oa, găzduiește cel mai mare tiki din Polinezia Franceză — o figură impunătoare din bazalt, înaltă de peste doi metri, care privește peste vale cu aceeași expresie enigmatică pe care o poartă de secole.
Atuona, așezarea principală din Hiva Oa, este un sat somnoros cu aproximativ 2.000 de locuitori, întins de-a lungul unei golfuri înconjurate de munți care par incredibil de abrupți și verzi. Espace Jacques Brel găzduiește avionul Beechcraft Bonanza îndrăgit al cântărețului, alături de fotografii și obiecte memorabile, în timp ce Musée Paul Gauguin — modest, dar emoționant — expune reproduceri ale picturilor sale marquene în peisajul care le-a inspirat. Totuși, adevăratul muzeu Gauguin este priveliștea de la cimitir: golful, palmierii de cocos, munții care se topesc în nori — o pânză care explică de ce pictorul a părăsit Parisul, Copenhaga și Tahiti pentru acest paradis final, îndepărtat.
Bucătăria marquesană este unică în cadrul Polineziei Franceze. Capra — introdusă de primii vizitatori europeni și acum rătăcind liberă pe crestele insulei — este carnea principală, gătită lent în lapte de cocos pentru a crea un tocăniță de o profunzime remarcabilă. Peștele crud preparat în suc de lime și lapte de cocos (poisson cru) este omniprezent, însă versiunea marquesană, îmbogățită cu fructul pâinii și servită cu pastă fermentată de fructul pâinii (popoi), are o complexitate absentă din preparatul tahitian. Solul vulcanic al insulei produce fructe excepționale — mango, papaya, pamplemousse și fructul noni, al cărui suc pătrunzător este consumat local ca tonic pentru sănătate. Fructul pâinii, în zeci de preparate, de la copt la fermentat, rămâne baza vieții în Marquesas, așa cum a fost de milenii.
Golful Hiva Oa din Atuona servește drept ancoraj pentru navele de croazieră, pasagerii fiind transferați către micuțul port cu ambarcațiuni de tip tender. Cel mai bun moment pentru a vizita este între lunile mai și octombrie, sezonul uscat, când traseele montane sunt cele mai accesibile, iar mările cele mai liniștite pentru operațiunile de acostare. Festivalul Artelor Marquesas, organizat la fiecare patru ani (alternând între Hiva Oa și Nuku Hiva), reunește dansatori marquesani, artiști tatuatori și sculptori din întregul arhipelag într-o celebrare a culturii polineziene, considerată unul dintre cele mai autentice evenimente culturale din Pacific.